Twitter response:

BeBe Rostogol-baby gym

Este primul si singurul  program de stimulare senzoriala prin gimnastica si masaj din Brasov incepand cu 1 noiembrie 2013.

   Ioana Medrea  este numele meu, sunt profesor de educatie fizica si sport ( gradul II), cu masterat in antrenamentul sportiv-specializarea gimnastica artistica.

Sunt antrenor de gimnastica de performanta din 2003 si maseour din 2004, dragostea si pasiunea pentru gimnastica le-am mostenit de la tatal meu Blaj Gheorghe, care este antrenor de gimnastica artistica masculina de mai bine de 40 de ani, ca valoare sta alaturi de Dan Grecu si Octavian Belu, probabil nu ati auzit de el datorita faptului ca a fost coordonator la Lotul Olimpic de Juniori, iar juniorii nu au aceeasi expunere in mass–media cum au seniorii.

Bebe Rostogol este conceptia mea si este inspirat de fiica mea Ana care a implinit un an pe 9 martie 2014.

Pana sa am bebelusul meu nu am prea avut interactiuni cu copii mai mici de 2 ani (mi se parea ca sunt alta specie) – dupa ce am nascut lucrurile s-au schimbat si tot ce s-a intamplat de atunci m-a adus in mod natural la programul meu de baby gym. La Baby gym nu facem cu bebelusii forta si cine stie ce elemente complicate din gimnastica cum crede lumea si nici nu raman bebelusii mici de inaltime pentru ca fac gimnastica. La baby gym urmaresc prin exercitii bine alese stimularea simturilor bebelusilor (vaz, auz, echilibru, tactil-mecanoreceptia, orientarea in spatiu-propioceptiv, etc) prin stimularea acestor simturi se creeaza mai multe retele neuronale decat la un bebelus nestimulat.

Rezultatul: cu cat mai multe retele neuronale formate, cu atat un bebelus/copil/adolescent/adult mai destept si adaptabil.

In timpul sedintei de baby gym parintele este cel care executa exercitiile cu bebelusul din dotare, eu doar stabilesc exercitiile si dau o mana de ajutor daca este cazul.

Nu este de neglijat nici aspectul socializarii atat intre parinti cu interese comune cat si intre bebelusi.

 

Cum a luat nastere BeBe Rostogol?

Pe data de 13 octombrie 2013 la un play-date cu niste prietene in timp ce ma jucam cu fiica mea Ana (8 luni avea pe atunci) o rostogoleam, o ajutam sa mearga in maini, si alte exercitii adaptate din gimnastica menite sa o distreze si sa o ajute sa se dezvolte armonios una din prietene imi spune: “Oare nu e periculos? Arata-mi totusi si mie cum sa fac!”
Evident le-am aratat si de aici lucrurile au decurs de la sine pana in ziua de astazi cand peste 200 de persoane (mamici si tatici) au participat la cursurile mele impreuna cu bebelusii din dotare.
Exercitiile pe care le propun la BeBe Rostogol sunt in mare parte exercitii inventate de mine si  elemente adaptate din gimnastica de performanta, evident programul nu este 100% original o parte din exercitii sunt inspirate din ce am vazut ca se face la baby gym in Africa de Sud si in Anglia.

Ioana Medrea
tel : 0721488288
Programarea unei sedinte se poate face si pe facebook, trebuie doar sa ne adaugati la prieteni.
Sedintele de baby gym se desfasoara la Fantasia Land ( magazinul Star), la Oaki ( Magnolia centre) si la Trenuletul Vesel ( Sacele).
Programul se poate incepe de la varsta de 3 luni.